Pagini

vineri, 30 aprilie 2010

azi e vineri (cioaca 8)


si vreau sa ies in oras
la un film
sau la un concert
ceva

cum aleg unde sa merg?
pot da o cautare pe net, insa e cam impersonal

mai bine ies in strada, ziua s-a lungit, e cald, mai vad oameni
si am si toata informatia la dispozitie
in maximum juma de bulevard central
ba gasesc chiar si arhiva din ultimele luni
trebuie doar sa am rabdare (si unghii puternice)



mai tirziu pot incerca si un masaj erotic



as putea chiar sa fac niste bani
(din pacate pe asta cu parul am ratat-o, m-am tuns ieri)



in sfirsit, sa nu uit:
dorel vine miine (probabil impreuna cu sandel si costel)

joi, 29 aprilie 2010

bere sau cola (cioaca 7)


iaca si dovada (nu ca mi-ar fi cerut-o cineva)
si nici nu a trebuit sa o caut prea mult
era chiar in miezul marelui oras european

nu vreau sa ma gindesc ce e pe la periferii

dar bine-bine, o sa spuneti, si pe buna dreptate:
nu e bere, ci e cola
si nu e dorel, ci sandel

nu fratilor, crudul adevar e altul:
dorel are copii!

miercuri, 28 aprilie 2010

dorel bea o bere (cioaca 6)

apoi, bineinteles ca arunca doza pe jos
intoarce rapid o privire (usor) vinovata, ca sa vada daca a observat cineva

eu, in spatele lui, nu stiu ce sa fac
ca bun cetatean ar trebui sa-i fac un repros
ca intelept aspirant insa ar trebui sa-mi vad de treaba
cu sfortari aleg varianta a doua

apoi produc urmatoarea reflectie:
omul stie ca face un lucru rau (vezi privirea)
si atunci? poate asta e modul lui (marunt) de a se revolta
impotriva cui? stie el

brusc realizez ca dorel e cel mai mic rau care ni se intimpla

asta e, poze nu am, iesiti si voi in strada (cum care - oricare) si vedeti cu ochii vostri

marți, 27 aprilie 2010

ziua in care oamenii au coborit in strada (cioaca 5)


nu, nu e vorba despre o (noua) revolutie - se pare ca le-a trecut vremea
oricum n-am inteles nimic din cealalta, asa ca la ce bun

e mult mai prozaic
pur si simplu nu mai avem loc de masini pe trotuare
asa incit e posibil ca in curind, intr-o miscare absurda, sa inversam rolurile:
masinile pe trotuare, iar noi pietonii in strada


banc:
un tip ia un taxi spre aeroport – graba mare
la primul semafor culoare rosie, taximetristul trece ca vintul
clientul, verde: - stiti, era rosu…, la care taximetristul: - da, dar eu sint jjjmecher!
la al doilea semafor la fel
la al treilea semafor culoare verde
taximetristul opreste, clientul mirat: - de ce nu treceti?

la care primul: - stiu si eu, daca vine vreun jmecher?

luni, 26 aprilie 2010

revin in 5 minute (cioaca 4)


de fapt in 5 zile (mai corect 6, dar hai sa pretindem ca duminica e zi libera)
stiu ca v-am lipsit, desi ati avut delicatetea sa nu postati comentarii de repros

iar ca semn de impacare, va aduc in dar o floare

e o magnolie, prinsa putin inainte de a se scutura
ca sa nu mai ziceti (in sinea voastra) ca blogul meu e cenusiu
si ca nu am decit a ma plinge

gata, de miine ne bagam iar

luni, 19 aprilie 2010

noroiul vulcanos (cioaca 3)


lume-lume! in premiera absoluta – praful si pulberea peste tarisoarele noastre

si ne-am tinut cu totii rasuflarea, la propriu si la figurat
inclusiv noi, ai mioritei, ca deh, sintem si noi rezidenti de-ai coanei europa (chiar daca mai pe la margine asa)
si am stat toti cu ochii atintiti pe cer, nu cumva sa ne cada prafu-n ochi
uitind ca un oras mediu de la noi, daca se-nfoiaza putin, poate stirni spre coana un nor de praf comparabil cu orice vulcan respectabil
sau poate ca, avind praful nostru, nu ne mai trebuie si din import, fie el si cu pepite lucitoare

oricum, norul a trecut fara macar sa ne bage in seama, iar noi am rasuflat usurati inainte sa ne invinetim de tot
de azi respiram din nou doar praf de-al nostru, sanatos, fara adaosuri, conservanti, coloranti etc.etc.etc.

duminică, 18 aprilie 2010

vecinii mei (cioaca 2)

sint vecin cu dorel si cu traienel

il cunoasteti pe dorel
e cel care sparge seminte pe strada, asculta muzica la maximum (manele, ce altceva) si vorbeste intotdeauna tare, ca sa nu uite ca exista
cu siguranta aveti unul chiar in bloc, daca nu chiar pe scara
pentru ca ne reprezinta admirabil ca popor, a fost chiar personajul principal in citeva reclame tv



si pe traienel il cunoasteti
el e insa doar unul, ceea ce ii face pe unii, (dezarmant de) multi, sa creada ca e unic, ba chiar mesianic
de fapt e tot un dorel, insa unul mai elevat, sublimat – chintesenta tuturor doreilor
iar pentru aceasta doreii l-au pus in fruntea lor

acum stiti

sâmbătă, 17 aprilie 2010

aproximativ (cioaca 1)


traiesc o viata aproximativa intr-o tara aproximativa

unde oamenii sint oarecum politicosi, unde la magazin primesc restul pe-aproape, iar trenurile au (eventual) fixa doar ora de plecare
unde judecarea competentei se face la ochi, împartirea dreptatii trece prin stomac, iar plata meritelor e inalt dependenta de chef
unde orice poate 'merge si-asa', iar presedintele este ales cu o larga aproximatie (inter)-nationala

unde raspunsul firesc la intrebarea 'ce faci?' ar trebui să fie 'aproximez, multumesc'

'pe-un picior de plai, e-o gaura-n rai', vorba Adei...